Te-ai gândit că prezentul ciudat al pandemiei poate deveni subiect muzeal?

Sau că obiectele tale de zi cu zi pot ajunge într-un muzeu?

De Noaptea Muzeelor poți vizita primul muzeu participativ dedicat emoțiilor din pandemie, depozitate în obiectele-poveste din jurul nostru.

Expoziția Identități Fragile – Muzeul Pandemiei poate fi vizitată și în perioada 22 mai – 4 iulie 2021, la Rezidența BRD Scena 9 (Str. I.L. Caragiale 32), după următorul program:

Marți – Vineri: 16:00 – 20:00
Sâmbătă – Duminică: 13:00 – 20:00
Intrarea este gratuită, cu programarea online la https://s9.ro/1fig

Proiectul Identități Fragile este primul muzeu participativ din România dedicat pandemiei și tranzițiilor ei emoționale, (re)simțite colectiv, dar trăite individual, de fiecare dintre noi.
Este un muzeu afectiv al pandemiei început în primăvara anului 2021 printr-o colectă de obiecte contemporane care ne-au fost alături în pandemie: ceașca de cafea, perna pe care s-a plâns și s-a oftat, scaunul gol, pantalonii care nu se văd pe zoom, puzzle-ul cu piese lipsă… Mici sau mari, iubite sau detestate, sunt obiectele donate de public pentru a pune bazele unei viitoare colecții muzeale inedite, deopotrivă în format fizic și digital.

Expoziția Identități Fragile este un experiment curatorial deschis și o etapă pilot dintr-un proiect ce își propune să crească în anii următori.

Curator: Andreea Lupu

Organizator: @Rețeaua Națională a Muzeelor din România

Finanțator: @Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

Sponsori: @AVON, @Minimarțieni

Partener: @Rezidența BRD Scena9

Partener media: @Radio Guerrilla

……………………………………….

Rezidența BRD Scena9, gazda expoziției, este un centru de cultură contemporană creat de BRD – Groupe Société Générale, într-o clădire declarată monument istoric de pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 32. În prezent, împreună cu Fundația9, colectivul Rezidenței BRD Scena9 dezvoltă programe în acest spațiu unde gânditorii și creatorii relevanți se întâlnesc cu publicul și folosesc artele, cultura și dialogul pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim.

Proiectul Identități Fragile – Muzeul Pandemiei este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.