RADAR 2021 | FLUX
Scurtă descriere a evenimentului:
RADAR 2021, prezentat de UniCredit Bank, este un muzeu temporar de new media art, care va lua forma unui artshow imersiv de video-mapping și instalații artistice interactive. Publicul va putea explora o serie de proiecte new media art, în domenii precum realitate augmentată, video-mapping, inteligență artificială, instalații interactive, game art, sound design, realizate de 50 de studiouri creative și artiști independenți din România și nu numai. RADAR este deschis între 10 și 13 iunie.
Și copiii vor putea explora la RADAR un traseu gândit special pentru ei, care reunește 12 instalații artistice interactive. Organizatorii își propun să le arate atât copiilor, cât și părințiilor, prin proiecte aplicate, că tehnologia poate fi un mediu de creație care te ajută să descoperi o lume interactivă plină de mișcare, sunete, culori, roboți și multe alte elemente interactive. Unul dintre cele mai atractive locuri pregătite pentru copii va fi spațiul imersiv – o producție virtuală 360° ce te transpune ca un portal direct într-o junglă amazoniană.
Spectacolul de artă și tehnologie va dura două ore, timp în care vizitatorii vor fi introduși în universul RADAR – (Romanian Artists Developing Alternative Realities) în următoarele acte:
ACT 1 – IMMERSE | Scena principală de video mapping și sound design, prezentată de UniCredit Bank
ACT 2 – LIFT-OFF | CORE – Instalație generativă de lumini și sunet integrată într-un fuzelaj de avion Boeing 737, prezentată de UniCredit Bank
ACT 3 – FLYING DREAM | Experiență video imersivă neurală – amplificată cu creativitate AI
ACT 4 – FLUX OF ENERGY | proiecții interactive
De asemenea, publicul va putea explora și o selecție curatoriată de proiecte new media art pe parcursul întregului timp de vizitare:
1.InFLUX – reunește artiști și studiouri independente de new media art și proiecte realizate în cadrul anilor universitari și programelor de masterat ce oferă o abordare comprehensivă, multidisciplinară și inovatoare producțiilor de artă și tehnologie.
2. Game Art – prezintă proiecte care îmbină arta și gaming-ul dezvoltate de studiouri locale și realizate în cadrul programului de masterat dedicat educației în tehnologii inovatoare creative.
În selecția lucrărilor din secșiunea Game Art fac parte și proiecte ce reprezintă new media în educație de la UNATC – CINETIc – AGD, UBB – DIA și UNARTE – WAT.
3. CAPSULA CoLaboratory – expoziție a lucrărilor dezvoltate în cadrul programului de rezidențe artistice digitale lansat de Goethe Institut.
Lucrările au fost realizate de artiști din Germania, România și Republica Moldova, ca răspuns al invitației la un exercițiu de imaginație care să arate schimbările prin care a trecut procesul artistic în ultima perioadă.
Artshow-ul a fost gândit ca un traseu în ton cu tematica evenimentului, dar și pentru siguranța tuturor participanților. De aceea, accesul se va face cu 30 de minute înainte de intervalul orar menționat pe bilet, iar timpul de vizitare în interior va fi de maxim două ore.
Parteneri și sponsori ai evenimentului dumneavoastră:
UniCredit Bank, Samsung, Lidl România, glo, 360 Revolution, absolut, Amber, Arden, AMC, Epson, UNATC – CINETIc, UBB-DIA, Logitech, Liliac și Goethe Institut.
Parteneri media ai evenimentului:
Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Agerpres, Revista BIZ, Start-up, Iqads, Zile și Nopți, Zeppelin, Designist, The Institute, Igloo, Modernism, Gokid